MAICA DOMNULUI
Ea e prevazuta de Providenta indata dupa caderea omului.
Deci pomenirea Ei, pune din plin, problema refacerii omului.
Primul om refacut e Iisus, Fiul Ei, si toti ucenicii lui Iisus, deci Ea e si Maica Bisericii. A fost instituita chiar de Iisus, cand era pe cruce, ca maica a crestinatatii.
Daca viata noastra s-ar reduce numai la viata aceasta, cea intre leagan si mormant, toata zdroaba vietii ar fi fara sens. Dar viata noastra nu e numai atata.
Prin asceza si iubire, sufletul nostru trebuie sa ajunga la curatia sufletului de fecioara, in care se va naste chipul nostru vesnic.
Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o “imitatio Christi”, ci si o urmare a Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutita de nici una din durerile omenesti. De mica a cunoscut refugiul si prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profetita pentru sufletul Ei.
Ea e modelul desavarsit de curatie si iubire, duse pana la jertfa.
Tot asa, pe langa orice rastignit al vietii acesteia, putini mai raman pentru el catre Dumnezeu, si printre cei putini, e Maica Domnului. Caci, spre a ajunge la refacerea noastra, trebuie sa trecem prin multe rastigniri, si avem trebuinta de o inima de mama pentru noi catre Dumnezeu.
Dumnezeu ne paraseste uneori; sfintii nu sunt ascultati, dar iubirea de mama intoarce asprimea Dreptatii lui Dumnezeu din nou in iubire.
Si canta biserica:
“Sub milostivirea Ta scapam Stapana, nascatoare de Dumnezeu Fecioara! Intru rugaciunile noastre nu ne lasa pe noi in scarbe, ci ne mantuieste din nevoi: Una curata, Binecuvantata: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu.”
Fragment din: Parintele Arsenie Boca – “Cuvinte vii”, Editura Carisma, Deva, 2006, pp. 121-122.
